Wilhelm Tell Rasfoieste

Wilhelm Tell

Wilhelm Tell Johann Christoph Friedrich Schiller (n. 10 noiembrie 1759, Marbach am Neckar, Sfantul Imperiu Roman – d. 9 mai 1805, Weimar, Saxa-Weimar), innobilat in anul 1802 ca Friedrich von Schiller, a fost un poet si dramaturg german, considerat unul din clasicii poeziei germane. Schiller s-a nascut in familia unui felcer din Marbach am Neckar in ducatul Wurttemberg din sudul Germaniei, care devine mai tarziu administrator al gradinilor curtii ducale. In 1773, la varsta de 14 ani, tanarul Schiller este inrolat la ordinul ducelui Karl Eugen in Academia Militara, institutie cu cel mai desavarsit spirit cazon, unde se va forma spiritul rebel al viitorului poet. Dupa opt ani incepe studiul medicinei, devenind in 1780 medic militar al unui regiment din Wurttemberg, dupa ce sustinuse o dizertatie cu titlul Über den Zusammenhang der tierischen Natur des Menschen mit seiner geistigen („Despre relatia dintre natura animala si cea spirituala a omului”). Inca din adolescenta se simtea atras de literatura, in special de genul dramatic. Lecturile preferate vor fi Shakespeare, J.-J. Rousseau si poetii germani apartinand miscarii Sturm und Drang („Furtuna si Avant”). Curentul romantic german cu acest nume, dupa titlul unei drame de Klinger, a influentat inceputurile literare ale lui Schiller, al carui spirit nonconformist gaseste ecou in framantarile sociale ale timpului. In 1781 publica drama Die Rauber („Hotii”), jucata cu succes un an mai tarziu la teatrul din Mannheim, deschizandu-i drumul spre celebritate. Profund romantica, povestea celor doi frati cu caractere diferite exceleaza prin ilustrarea unor pasiuni puternice pe fundalul luptei dintre doua morale si doua ideologii. Spiritul revoltat al poetului are de infruntat initial reticentele autoritatilor, prin caracterului subversiv al dramei, dar succesul la public va infrange orice oprelisti. Datorita ideilor revolutionare din piesa „Hotii“, Schiller va fi numit in 1792 cetatean de onoare al Republicii Franceze. Schiller publica intre timp si alte lucrari cu carater radical si este silit sa emigreze in afara ducatului, fiind gazduit de un prieten din Thuringen. In anii 1783-1784 este numit poet al teatrului din Mannheim, unde insceneaza piesele sale „Conjuratia lui Fiesco“, si „Kabale und Liebe“ („Intriga si iubire”), ultima reprezentata cu succes rasunator. In 1785 editeaza revista „Rheinische Thalia“ si, sub impulsul unui elan plin de optimism, scrie poezia Zur Freude („Catre bucurie”), care va fi transpusa muzical de Beethoven in finalul Simfoniei a IX-a, devenita imn al Uniunei Europene. In 1787 se stabileste la Weimar, primind functia de consilier la curtea marelui duce Karl August. Aceasta ultima perioada a vietii sale este marcata de stransa prietenie cu Johann Wolfgang von Goethe, o perioada clasicista. Caracteristica acesteia, drama „Don Carlos“ etaleaza un limbaj mai stapanit, ferit de exploziile verbale. Dati libertate gandirii, replica marchizului de Posa, sintetizeaza noul principiu calauzitor al navalnicului poet de odinioara. Teoretician al idealismului in estetica, Schiller atribuia artei, literaturii si teatrului un rol fundamental in emanciparea omului, vorbind despre „cel de al treilea imperiu vesel al jocului si aparentelor”. Aceasta conceptie este teoretizata in lucrarea „Briefe uber die asthetische Erziehung des Menschen“ („Scrisori despre educatia estetica a omului”, 1795). Este numit profesor la Universitatea din Jena (1789). In 1790 s-a casatorit cu Charlotte von Lengefeld, a muncit mult si s-a imbolnavit, devenind incapabil sa-si desavarseasca proiectele literare. Ducele de Weimar il salveaza, asigurandu-i o pensie. In 1794 editeaza publicatia „Die Horen“, unde va colabora si Goethe. Prietenia celor doi va ramane unica in istoria literaturii. Individualitatile lor puternice se completau reciproc, spiritul speculativ, care pornea de la ideea de unitate, al lui Goethe si cel intuitiv, pornind de la varietate, al lui Schiller se intalneau la jumatatea drumului, cum avea sa scrie Schiller in studiul Über die naive und sentimentalische Dichtung („Despre poezia naiva si cea sentimentala”, 1796). La indemnul lui Goethe, Schiller se intoarce – dupa zece ani de studii si publicistica – la poezie si drama. Dupa 1799 apar dramele „Wallenstein“, „Maria Stuart“, „Die Jungfrau von Orleans“ („Fecioara din Orleans”), „Die Braut von Messina“ („Mireasa din Messina”), Wilhelm Tell. In vara anului 1804 Schiller s-a imbolnavit din nou si a murit la Weimar, la 9 mai 1805. Alaturi de Holderlin si Goethe, gravitati de Junele Novalis, Friedrich Schiller – poet al valorilor bunului-simt al popoarelor si universalului umanitatii – ramane unul din marii clasici preromantici ai vitraliului national al Germaniei. x    x     x   Conform legendei, Wilhelm Tell s-a nascut si a trait in Burglen, in Cantonul Uri, Elvetia, aproape de Masivul Gotthard. Tell, un vanator priceput in utilizarea arbaletei, la 18 noiembrie 1307 s-a dus in capitala regionala, Altdorf. Atunci cand a trecut pe langa piata publica, a ignorat palaria imperiala fixata in varful unui stalp, cu cateva luni mai devreme, de catre Albrecht Gessler, administratorul local al habsburgilor. Palaria, un simbol al autoritatii imperiale, trebuia absolut venerata de oricine trecea. Cei care nu se inchinau riscau confiscarea bunurilor sau chiar moartea. Intrucat Tell nu venerase palaria, avea sa intampine probleme. A doua zi a fost in piata si in fata tuturor trebuia sa-si justifice actiunile. In schimbul vietii acestuia, Gessler i-a impus lui Wilhelm teribilul test al marului care, asezat pe capul lui Walter, fiul lui Wilhelm, ar fi trebuit sa fie lovit de sageata arbaletei sale. Wilhelm a reusit sa prinda marul, dar, pentru cazul in care acest test n-ar fi mers bine, ascunsese o a doua sageata sub sacou, gata pentru tiran...

Spune-ti opinia