Un roman picaresc de mici dimensiuni, dar plin de forta, uimitor, deconcertant, de o bogatie inepuizabila a povestii, de la un clasic al literaturii ruse mai putin cunoscut, nedreptatit, poate, de contemporaneitatea cu marile nume ale secolului al XIX-lea.
Ivan Severianici Fliaghin, fiul unui iobag din gubernia Oriol, afla intr-un vis prevestitor ca i-a fost „promis lui Dumnezeu“ de catre mama sa, care a murit la nasterea lui, si ca, daca nu se calugareste, „va pieri de multe ori si n-o sa piara niciodata pana va veni pieirea sa adevarata“. La inceput, refuza sa plece la manastire, si astfel incepe o viata lunga plina de peregrinari, de aventuri dintre cele mai incredibile si de intamplari cumplite. Si intr-o zi, aflat pe un vas pe lacul Ladoga, indemnat de tovarasii de calatorie, incepe sa-si depene povestea.