Baltagul

Baltagul

„Baltagul este, prin repeziciune si desavarsit echilibru al expresiei, una din cele mai bune scrieri ale lui M. Sadoveanu. Multi pretuiesc aceasta scurta naratiune ca roman, vorbind de creatia scriitorului, de posibilitatea psihologica a eroilor. In fond, nimic din toate acestea, Vitoria, eroina principala, nu e o individualitate, ci un exponent al spetei. Scrierea nu poate produce emotii estetice veritabile, decat acelui care o reduce la notiunea unei civilizatii arhaice. Acum suntem in Dacia, in teritoriul muntenesc al oierilor, ca punct de plecare. Intriga romanului e antropologica. In virtutea transhumantei, pastori, turme, caini migreaza in cursul anului, calendaristic, in cautare de pasune si adapost, intorcandu-se la munte la date intru vesnicie fixe. Cazul din Baltagul e, in punctul de plecare, acela din Miorita. Un cioban a fost ucis de alti pastori spre a fi pradat de turme. Scriitorul a depasit insa cu mult aceasta tema, mai mult lirica, construind un epic suprapus. Nechifor Lipan nu se intoarce intr-o toamna acasa si nevasta lui, Vitoria, cade la negre prepusuri. Dupa o criza de indoiala, Vitoria capata incredintarea ca barbatul a fost ucis. Durerea se descarca in certitudine si da nastere hotararii pioase de a gasi trupul barbatului si a-l ingropa crestineste. Intr-o societate de tip arhaic, rezolvarea zbuciumului in rit e foarte normala si indarjirea femeii de a-si indeplini ultimele indatoriri de afectiune fata de sot e miscatoare. Tragedia greaca ne-a obisnuit cu inmormantari pioase. Scriitorul complica aceasta situatie cosmica. In cautarea barbatului, Vitoria pune spirit de vendetta, si aplicatie de detectiv. O adevarata nuvela politieneasca, in stil taranesc, bineinteles, cu o arta remarcabila. Vitoria dovedeste o luciditate excesiva. [] Prin urmare, Vitoria e un Hamlet feminin, care banuieste cu metoda, cerceteaza cu disimulatie, pune la cale reprezentatiuni tradatoare si, cand dovada s-a facut, da drum razbunarii. Cazul lui Hamlet feminin il mai avem in literatura romana: e Napasta lui Caragiale. [] Luat in totalitate, M. Sadoveanu e un mare povestitor, cu o capacitate de a vorbi autentic enorma, asemanator lui Creanga si lui Caragiale, mai inventiv decat cel dintai, mai poet decat cel de al doilea, desi fara echilibrul artistic al lui Caragiale. Prin gura sa vorbeste un singur om, simbolizand o societate arhaica, dar, spre deosebire de Eminescu, societatea aceasta este analizata in toate institutiile ei. opera scriitorului e o arhiva a unui popor primitiv ireal: dragoste, moarte, viata agrara, viata pastorala, razboi si asceza, totul e reprezentat. Cu o inteligenta de mare creator, scriitorul a fugit de document, ridicandu-se la o idee generala.

Spune-ti opinia