Pentru comenzi mai mari de 200 lei, livrarea se face gratuit la nivel national prin Curier in orice localitate din tara.
Pentru comenzile de pana la 200 lei costul transportului este de:
mai multe informatii despre livrare
Alexandru Royce e un orfan angajat ca portar la conacul unui afacerist din oraselul Gimau, de langa Cluj. Conacul e inchiriat pentru petreceri cu circuit inchis unor politicieni corupti, oameni de afaceri cu trecut obscur, bancheri etc. Enigmatic, fragil atat fizic, cat si emotional, Alexandru e prototipul inocentului care se pierde in labirinturile unei lumi tulburi – o lume a afaceristilor verosi, fara scrupule, a interlopilor, o lume unde chiar si grupurile de activisti antrenati in diferite proiecte de reconstructie sociala sunt ori abulici, ori ineficienti. Structurat ca o suita de marturii ale unor personaje implicate intr-un fel sau altul in „cazul“ Alexandru Royce si propunand o intriga de policier, romanul vorbeste de fapt despre numeroasele fete ale adevarului pe care le poate ascunde un destin. „Vocile atat de diverse, de contradictorii – resemnate ori agresive, implicate ori indiferente, calme ori turbulente – ale personajelor care compun mozaicul celor sapte fulgurante vieti ale lui Alexandru Royce m-au obsedat ani de zile: se iveau, se estompau, deveneau iarasi pregnante, se impleteau intre ele, cazand de acord asupra unui aspect sau altul din existenta, ea insasi fragmentata, a personajului principal, pentru ca imediat dupa aceea sa se contrazica din nou. A durat cativa ani buni pana ce aceste voci, rasunand de departe sau din imediata proximitate a lui Alexandru Royce, sa se stranga intr-un manunchi care a proiectat asupra istoriei sale aura a ceva ce parea sa poata fi numit destin. Prins intr-un vartej al destinului, personajul acestei carti isi consuma pana la ultima consecinta fiecare dintre vietile care i s-au dat. Oare ultima viata a lui Alexandru Royce are darul de a da sens si celorlalte, ramase sub semnul echivocului? Oare ultima lui viata, chiar daca nu-i explica enigma, va transforma toate celelalte vieti ale sale in trepte ale unui destin unic?“