Cartea basmelor

Cartea basmelor

Cartea basmelor, de Petre Craciun: Texte care incanta si educa Am citit, din curiozitate profesionala, dar si dintr-o nostalgie a copilariei, multi carti de basme scrise in vremea noastra. Niciuna nu m-a fermecat ca aceea pe care ati deschis-o acum, iubiti cititori. Datorita lui Petre Craciun am retrait vraja pe care o simteam la tara, unde eu si fratii mei ne petreceam in fiecare an „vacanta mare”, ascultand-o pe bunica seara spunandu-ne povesti la gura sobei in bucataria de vara. Venea de afara miros de fan proaspat cosit, se auzeau greieri in intuneric, „orologii pierdute in iarba”, cum ii numea Eminescu, se zareau pe cer dare luminoase de stele cazatoare, iar noi, in aceasta atmosfera de basm, vedeam cu ochii mintii personajele din istorisirile bunicii. Nu aveam curaj sa aducem o galeata cu apa de la fantana ascunsa in intuneric decat dupa ce aflam ca Fat-Frumos l-a invins pe balaur si ca nu mai exista riscul sa intalnim in drumul nostru dihania cu sapte capete. Fiecare basm scris de Petre Craciun pare spus, nu scris. In timp ce citim, „auzim” vocea autorului, datorita exceptionalei oralitati a textului (intamplator, Petre Craciun are si in realitate o voce melodioasa, dar chiar si cine nu-l cunoaste si-o poate imagina in timpul lecturii). Apoi, acest autor, mai talentat decat toti cei care scriu in vremea noastra carti pentru copii, se remarca printr-o adevarata virtuozitate in folosirea limbii romane. Gaseste de fiecare data cuvantul de care are nevoie, firesc, fara efort, asa cum respira. Chiar si cuvintele rare la care recurge devin imediat inteligibile pentru toata lumea, intrucat se insira armonios, urmand parca indemnul „insir’te margarite” transmis noua de maestrii de altadata ai povestilor, de la Petre Ispirescu la Victor Eftimiu. Petre Craciun nu-i maimutareste − cum e moda azi – pe copii, nu face exces de diminutive, nu simuleaza o gandire simplista (care, in mod paradoxal, nu place copiilor). Pentru el, copiii sunt parteneri egali, sunt prietenii lui, carora li se adreseaza cu incredere, stiind ca ei inteleg mai mult decat cred maturii. Bine spunea cine spunea ca literatura pentru copii nu se deosebeste de literatura propriu-zisa decat prin faptul ca este mai buna. O calitate care nu poate lipsi unui autor de povesti este imaginatia. Petre Craciun are o imaginatie inepuizabila, el intra in concurenta cu Seherezada care ii spune califului Sahriar povesti timp de o mie si una de nopti (nu m-as mira sa aflu ca, de fapt, Petre Craciun era consilierul ei secret!). Personajele si intamplarile pe care le nascoceste autorul par desprinse din basmele dintotdeauna, le recunoastem imediat, desi sunt cu totul noi. Autorul nu vrea o ruptura cu trecutul, nu inventeaza fantasmagorii sofisticate pentru a brusca sensibilitatea copiilor, ci cultiva un sentiment de continuitate. Un necesar, binefacator, pe cale de disparitie azi sentiment de continuitate. Petre Craciun ne propune personaje la care nici nu ne-am fi gandit (copilul care aduce invatatura, spiridusul care schimba povestile, zmeul pierde-vara, regele jucariilor vesele s.a.m.d.), peripetii uimitoare (calatorie in spicul de grau, drumul curcubeului, excursia unui baietel si a unui motan in tara baloanelor colorate, victoria repurtata de o fetita impotriva unui zmeu etc.) sau chiar tari intregi, inexistente pe harta, cu locuitorii, traditiile si peisajele lor (tara unde oamenii nu visau niciodata, tara copiilor fericiti, tara fara culori, tara gandurilor bune si multe altele). Povestile sale nu seamana una cu alta, citindu-le ai impresia ca privesti prin prin geamul unui caleidoscop, care, la fiecare noua rotire, iti arata o noua combinatie feerica de intamplari. Basmele lui Petre Craciun nu au o morala, in sensul vetust al cuvantului, dar educa. Aflam din ele ca fata harnica si modesta, care stie sa coasa o camasa minunata, merita sa devina sotia fiului de imparat mai mult decat rasfatatele fiice ale altor imparati, ca invatatura schimba in bine viata oamenilor, ca un copil datoreaza respect parintilor sai, ca niciodata, nici in cele mai grele imprejurari, nu trebuie sa ne pierdem speranta. Din acest punct de vedere, Cartea basmelor este o adevarata scoala a bunatatii si curajului, a increderii in fortelor proprii si a solidaritatii cu semenii. Citind-o, chiar si noi, oamenii mari, redescoperim frumusetea vietii si incepem sa ne simtim mai buni. Povestile lui Petre Craciun au o remarcabila valoare literara si un discret efect educativ. Cu alte cuvinte, sunt exact asa cum trebuie sa fie povestile. Alex. Stefanescu

Spune-ti opinia

Numele tau:


Opinia ta: Notă: Codul HTML este citit ca si text!

Nota: Rau           Bun

Introduceti codul din imagine: