Pentru comenzi mai mari de 200 lei, livrarea se face gratuit la nivel national prin Curier in orice localitate din tara.
Pentru comenzile de pana la 200 lei costul transportului este de:
mai multe informatii despre livrare
„Carol I al României a fost un rege fara educație regala. Deși se tragea dintr-o familie princiara, nu a fost pregatit de copil sa devina rege, iar biografia sa anterioara venirii in România nu anticipa in niciun fel faptul ca avea sa devina monarhul acestei țari. A urcat pe tronul românesc mai degraba prin hazardul unor intimplari neprevazute decit prin premeditare. in aceasta privința, destinul sau se aseamana izbitor cu basmele orientale, acelea in care personaje modeste ajung prin forța intimplarii sa conduca cetați sau popoare. Dar domnia lui Carol I, lunga de 48 de ani, nu a fost un basm, ci o realitate. Ea face parte din istoria românilor, și nu oricum, ci ca o epoca memorabila prin impliniri. Regele fara educație regala a domnit exemplar. Succesele epocii sale au fost numeroase, de la construirea rețelei de cai ferate pina la incurajarea culturii și educației, de la asigurarea stabilitații politice interne pina la dobindirea independenței de stat și inscrierea României intr-un sistem de alianțe care, decenii la rind, i-a adus prestigiu și securitate. La toate acestea, Carol I a contribuit consistent. Vor fi fost și lucruri pe care un ochi foarte exigent le-ar putea trece in lista neimplinirilor. Nu știm insa cum ar fi aratat România fara acest monument de echilibru, conștiinciozitate și devotament care a fost regele Carol I. Putem doar banui ca, fara el, ar fi avut o soarta mai rea.” (Vasile Docea)